Promovare SEO

Promovare  SEO

Promovare SEO din viziounea unui specialist

Importanta SEO pentru WEB Site

Promovare SEO

Un aspect important al SEO este să faceți site-ul dvs. ușor atât pentru utilizatori, cât și pentru roboți de căutare pentru a înțelege. Deși motoarele de căutare au devenit din ce în ce mai sofisticate, ei încă nu pot vedea și înțelege o pagină web la fel ca un om. SEO ajută motoarele să afle ce reprezintă fiecare pagină și cum ar putea fi util pentru utilizatori.

Promovare SEO

„În primul rând, când spui că te ocupi cu optimizare SEO și chiar insiști în acest sens… înseamnă că-ți plac pleonasmele. Căci SEO înseamnă chiar asta, este un acronim de la sintagma englezească „search engine optimization”, adică pe românește ar fi „optimizarea pentru motoarele de căutare”. A unui site evident. Acesta ar fi primul aspect, iar din ce v-am spus în două vorbe mai sus realizați că este un anacronism lingvistic.

Bun, și atunci cum de au ajuns aceste trei litere să domine joburile din lumea virtuală!? Mărturisesc că nu știu, dar de undeva a pornit. Poate că este de la românii care lucrează dincolo, peste Ocean, pe la Google sau Microsoft. Sau poate de la incultura celor de aici, mi-e greu să-mi dau seama. Sigur este că s-a răspândit, iar tehnicienii Google au ajuns la concluzia că „optimizare SEO” este termenul cel mai căutat. În acelasi timp și mai suficient de lămuritor în ceea ce privește sensul lingvistic.

Aș vrea să rețineți că a fi programator nu înseamnă că le ai cu gramatica limbii române, la fel cum a avea un telefon mobil și cauți cu Google nu îneamnă neapărat că ai terminat zece clase. Și, uite așa, prostia asta de „optimizare SEO” a ajuns să fie cel mai căutat non-sens în lumea joburilor IT.

Mai mult, chiar dacă (unii) afirmă că știu ce înseamnă, toți sunt obligați să se folosească de această exprimare. La fel ca și alte tâmpenii agramate și care s-au răspândit în limba română că nu mai știi dacă nu cumva vorbitul strâmb este cel corect și te întrebi dacă ai învățat bine la școală, atât de mult au ajuns să fie folosite alte și alte exemple, dar nu e cazul să le tratăm în acest material.

» Lecturi interesante pentru „experții” în optimizare SEO

Când Google se redescoperă pe sine…

Ați observat desigur că dacă veți căuta pe internet ceva legat de promovare a paginilor web, de optimizarea site-urilor, de promovare a conținutului acestora, de SEO la modul general, veți găsi cu siguranță că o mulțime de titluri de articole, site-uri sau chiar mici tratate de informatică încep așa: „Ce este optimizare SEO?” (Mă rog, pe aici pe undeva…) Sau se dă definiția, se sugerează că din materialul respectiv veți afla sensul.

De ce apar aceste rezultate ale căutărilor într-un mod atât de evident? Simplu, pentru că Google, așa cum am sugerat mai sus, s-a îndrăgostit de proria-i imagine. Se uită în oglindă și se admiră pe sine. Și nu încape îndoială că s-au găsit o mulțime de admiratori care chiar copiază această mini-rețetă a succesului. Și folosesc acest titlu la nesfârșit doar pentru a fi băgați și ei în seamă.

Elementele vitale. Optimizare SEO si online-ul…

Pe scurt, când căutați pe cineva care se ocupă cu optimizarea site-urilor, cu SEO adică, înseamnă că sunteți în căutarea unei persoane (freelancer sau firmă) care va lucra pe site-ul dvs ca să-l facă mai vizibil. Adică să fie găsit mai ușor de către altcineva care este în căutarea serviciilor pe care le oferiți. A apărut și dorința aceea… vreau să fiu în prima pagină Google!

Vindeți pantofi? Veți dori ca magazinul dvs. să fie în prima pagină a căutărilor, dar recunoașteți că v-ar conveni și pagina a doua! La câte magazine online sunt deja…

Practic asta face un serviciu de optimizare SEO, vă plasează în primele rezultate. Măcar se străduiește.

Pe baza acestei nevoi de afi printre primii (e ca și cum ai vinde la piață și ai vrea să ai cea mai bună tarabă, sau dacă ai un restaurant îți dorești să fii în buricul târgului!) s-au dezvoltat o sumedenie de firme. Au apărut joburi, meserii, servicii conexe, software specializat, ce mai, o întreagă industrie de SEO. Este explicabil, concurența e mare…

Cei 9 factori care au spart SEO!

Cei care prestează acest servicii oferă gratis tot felul de materiale care explică și chiar au pretenția că predau secretul reușitei pe internet. Unul dintre acestea a ajuns și la mine, asta pentru că eu sunt un tip care citește cam tot ce-i pică-n mână, ce vreți, deformație profesională, după decenii de presă scrisă e normal să mai și citesc!

Materialul acesta la care mă voi referi în continuare este produs de o firmă care tocmai din optimizare SEO își câștigă existența. Oferă servicii în acest sens și mai și vinde soft pentru cei „din branșă”. Algoritmul Google de ordonare a site-urilor nu-l știe nimeni de pe lumea asta, poate vreo trei-patru inși din companie, deși eu cred că sunt doar doi, respectiv Larry Page și Sergey Bryn patronii Google.

Dar totuși, surprinzător, firma aceasta (dar și alte vreo 200 de mii de pe Pământ) a descoperit algoritmul. Și au făcut ei o analiză și le-a ieșit cam așa cum scriu mai departe.

Lista „esențială”:

  • Numărul de backlink-uri. O optimizare SEO de succes include un procent de 18% de linkuri către site-ul la care ne referim. Mai multe linkuri, mai mare succes. Și pac, fac o referire la un soft de-al lor care numără linkurile și domeniile de pe care vin acestea.

  • Autoritatea linkurilor: 14%! V-ați prins, e vorba de o ofertă software care determină ce calitate, ce autoritate au aceste legături spre site-uri, e produs de firma în cauză și pentru acuratețea rezultatelor trebuie integrat cu Google Analytics. Așa se face SEO, măi frate!

  • Textele ancoră și diversitatea lor: 9%! Adică să fii cât mai divers, ca o Europă multietnică, să vină linkuri spre tine de peste tot…

  • Urmează relevanța conținutului care ar fi 19% din rețeta succesului. Adică, mă întreb eu, de ce n-ar fi conținutul 80% din optimizarea SEO? Sau doar 10%… De unde cifra asta? Sau poate că este un element care depinde de context.

  • Lungimea textelor, 3%, dar eu cred că nu e nicio limită aici. Scrii cât ai nevoie, dacă se poate spune în 10 cuvinte de ce să folosești 1.000. Plictisețti cititorul. Optimizarea unui site nu trebuie să ducă spre abandonul lecturii conținutului…

  • Rata de respingere 11%, asta înseamnă că dacă păcălești pe cineva să intre pe site-ul tău dar pleacă în viteză e doar atât de important? Aș crede că e mai mult.

  • Impactul social 7%, în condițiile în care însăși șefii de la Google transmiteau că e important să existe o dimensiune socială a site-ului, nu ziceau nimic că trebuie să fie mare sau mică. Referirea se făcea la paginile de FaceBook și Google+. Lucrurile sunt simple aici. Cum poți tu, care ești fizician de la Turnu Măgurele, de exemplu, să ai aceeași audiență ca Florin Salam? Sunt două chestiuni absolut diferite, deși optimizarea SEO se face la fel în ambele situații, căci Google tratează în căutări cam la fel, paginile de faceBook sunt tot un fel de site-uri… Adică le ordonează în căutări după aceleași criterii.

  • Adaptabilitatea la telefoanele mobile 12% și viteza site-ului 7%… În condițiile în care un site care nu este pe telefonul mobil nu e citit, iar dacă stai mult să se încarce ai pierdut clientul!

Importanța listei

Una peste alta, sunt de acord că aceștia sunt factori importanți când vorbim despre optimizare SEO la un site, dar nu știu cât de reale sunt proporțiile lor, care criteriu și cât influențează într-o bună poziționare?

În condițiile în care firma respectivă a produs softul, mi se pare deplasată afirmația și teoria că ei ar deține o mare parte din rețeta succesului. Că dacă vă cumpărați acel software veți ști ce să faceți ca să aveți un site în topul căutărilor. Nu de alta, dar s-au văzut numeroase cazuri de site-uri de la firme mici care sunt mult mai bine plasate față de alte site-uri de la firme mai mari. Și unde se cheltuie mult mai mulți bani cu optimizarea…

Nu de puține ori, cei de la Google au anunțat că algoritmul lor conține peste 200 de criterii de indexare. Nu știu dacă e chiar așa, poate dau și ei cu chifle după noi doar ca să ne deruteze. Totuși, de ce s-ar reduce totul doar la 9 factori importanți care sunt analizați și corectați de softul în cauză!?

>>> Google nu face cadouri celor de la FaceBook

Office de SEO

Suitele de genul „Power SEO” sau „Super SEO” sau cine mai știe câte alte denumiri, nu reprezintă decât un fel de pachete de programe care se vând (și încă foarte bine) celor care sunt înnebuniți să apară în primele rezultate. Nu aș spune că sunt inutile, departe de mine gândul acesta. Vreau doar să spun că acestea reprezintă o afacere conexă.

Pachetele de soft care-ți spun cât de bun sau rău e site-ul tău, ce optimizare trebuie să-i faci, unde să insiști și ce ai făcut bine deja, iată, un audit SEO, nu sunt deloc deținătoarele adevărului suprem. Sunt soar niște softuri care pot fi „bătute” de „operatorii” umani și încă foarte ușor! Iată alte expresii care se încetățenesc, asta cu operatorii umani pe mine mă înnebunește…

Mă întreb acum, de fapt ce naiba am vrut să zic, ce este o optimizare SEO!? Tot dau din gură și numai mă iau de alții? Deruta care m-a cuprins e imensă, căci îmi dau seama că am rezultate mai bune decât softuri care afirmă că îmbunătățesc SEO pentru orice site! Iar în aceste condiții, când mie (și altora, nu sunt singur pe lume) ne ies lucruri mai bune decât ale cine știe cărui software special proiectat pentru chestia asta din care-mi câștig eu existența… mă apucă damblaua! De ce nu m-oi fi făcut programator!? Și, uite așa, am ajuns la concluzia că nu știu ce e aia SEO.

Mă mai gândesc că, uneori, lucrările acestea de optimizare a site-urilor seamănă cu o confruntare, la alte dimensiuni, e adevărat, între freelancer și Google. Ceva ce seamănă cu lupta dintre Kasparov și Deep Blue. Așa, ca idee vorbesc.

Lectura gratuită, calul SEO-troian

Să vă spun o chestie: cărțile acestea care se livrează gratis dacă vă înscrieți la newsletter sunt de fapt niște metode abile de marketing. Cred că tehnica a fost inventată de cei de la Google. Adică, mai degrabă, aceasta ar fi acea dimensiune socială pe care o urmărește cineva care face optimizare SEO. Logic: dacă există vizitatori care apreciază ce scrii, cum gândești, aceștia vor dori să fie la curent cu noutățile din site.

La fel, dacă ești manelist și ai „fani fideli”… vor fi încântați să le trimiți un mail cu ce mai faci, ce-ai mai compus. E dimensiunea socială a unui site pe care ar trebui s-o implementeze un freelancer care lucrează pe partea de SEO.

Cum să compari însă dimensiunea interesaților de fizică atomică relativ la maneliști? Este un criteriu pe care Google l-a sesizat foarte bine și nici măcar nu-l pune în discuție. Și contrazice studiul pe care-l pomenesc.

Summa summarum: optimizarea SEO este bine să implementeze această componentă socială a unui site. Nu să-i exacerbeze proporția! Este opinia mea.

Concluzia mea despre „search engine optimization”

E ca la femei: nu e frumos ce e frumos, ci e frumos ce-ți place ție! Punct. La fel și SEO, dacă omul care are site-ul este mulțumit de felul în care lucrezi, de felul cum îi merge, de reputația pe care o au paginile lui… e ok! Dacă nu, te pune să mai lucrezi sau cheamă pe altul…

Optimizarea SEO este un amestec de tehnici care veghează și creează asupra conținutului site-ului. Crează legături cu alte site-uri și este responsabilă pentru soiul de impulsuri care vin înspre site. Mi-ar fi greu să cuantific cât înseamnă optimizarea codului sursă, cât este link-building, cât… și cât. Cum am spus, este un melange.

Dacă-ți vezi de treabă și lucrezi constant, de cele mai multe ori iese bine treaba asta. Doar că e nevoie de răbdare. Și fler, mult fler. Cam asta în seamnă optimizarea SEO, sintagma care ne-a luat mințile!” sursa: 789.ro

%

Search Traffic

%

Conversion Rate

Top 5 Keywords

%

Online Leads

Design flexibil

Toate temele noastre pot fi adaptate la design-ul dorit.

Design Agency

Design interior & exterior

Corporate Landing

Servicii web & tehnic

Non-Profit Website

Food & NonFood

{

Vanzari teme site-uri, abonamente de intretinere site, abonamente de optimizare SEO si hosting

ewww.ro

web design, Iasi

Let's Work Together!

Themes optimized sites for the retina screen. Install theme, maintenance, SEO optimization and hosting

Location

Iasi, Romania

0753 376 987

office@ewww.ro